te văd, bărbatule nordic
cum vi iarăşi la mine
şi joci nerăbdător sub polul meu
îl mişti din locul lui
şi îl mângâi delicat, ca pe o minge,
cu bocancul.
îţi clăteşti zâmbetul în retină
şi mimezi dansul ploii.
părul tău lung îmi împleteşte gene
şi vise
în care sufli dune de speranţe himerice
şi fugi cât de departe cuprinde privirea
în care acum ai făcut foc.
te legeni încet pe călcâie şi
te întorci înapoi.
mereu.
poate ai mai furat câţiva poli
dar tot planeta mea îţi place mai mult
pentru că are apă sărată
şi pentru că Polul meu Nord
nu va fi al tău
niciodată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu