tu. iarnă nebună născută-n amurg
muşti cu poftă din nori
şi scuipi şoapte de sânge pe plajă
ai un ochi vânăt din scrum
şi-o părere de rău pe o geană.
frângi zborul lor între degete lungi de ură
şi-mi zici că vrei să te-ngroape
în lacrimi de lună şi flori.
te doare când plec
pentru că aşa eşti tu...
o veşnică fâlfâire moale ce umblă
noaptea cu liftul şi nu mă lasă să dorm
ca sa pot visa la el, omul plajei
care nu mă înşeală ca iarna asta nebună
ce navighează prin cer
cu o sanie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu